Abordări inter- și transdisciplinare ale trecutului și prezentului

Ediția a X-a,
8-9 iulie 2021


     
Formular de înscriere


DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ

Abordări inter- și transdisciplinare ale trecutului și prezentului

ediția a X-a
8-9 iulie 2021

Ajunsă la a zecea ediţie, conferinţa dedicată masteranzilor şi doctoranzilor, organizată de CSUD, USV, împreună cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Istorie şi Geografie, Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina (CUMRU) şi Asociaţia Akademos, îşi propune să ofere cadrul pentru dezbateri academice extinse, care să coopteze tineri cercetători din mai multe centre universitare din ţară şi din străinătate, precum şi specialişti consacraţi, în calitate de conferenţiari în plen. Profilul tematic al acestei ediţii invită la dialog domenii de cercetare ireconciliabile în epoca clasică, urmărindu-se astfel direcţia actuală a interconectării dintre ştiinţe (Morin, 1994). Această tendinţă de depăşire a frontierelor (hiper)specializării contribuie la îmbogăţirea cunoaşterii şi la progresul său constant, la construcţia unui proiect comun, prin cooperare şi schimb, ce presupune şi operarea cu un nou tip de discurs, dar comportă, în mod previzibil, şi o seamă de riscuri (dintre care, cel mai pregnat ar fi pericolul diluării conceptuale și metodologice). În edițiile anterioare, conferința a anticipat problematica interdisciplinarității prin privilegierea analizei discursului ca disciplină aflată la intersecția științelor limbii, căci „preocuparea pentru discurs nu este un fenomen întîmplător. Dacă ea devine astăzi atît de extinsă, se datorează unei reconfigurări generale a științelor și nu doar unei rectificări locale de frontieră în cadrul facultăților de litere“ (Maingueneau, 2007: 286). De aceea, considerăm că o ediție în care se reia în atenție problematica inter-  și transdisciplinarității, după patru decenii de la primele teoretizări în cîmpul academic, pe fundalul noilor provocări generate de invaziva revoluție digitală, ar putea oferi celor interesați cadrul adecvat de diseminare a rezultatelor cercetării.

În organizarea conferinţei se vor implica şi partenerii noştri tradiţionali de la Universitatea din Pisa, Italia, la care se vor adăuga universităţile din Consorţiul CUMRU, în consonanţă cu ideea de extindere şi de integrare a unei reţele ştiinţifice internaţionale. 

Cele mai bune lucrări vor fi publicate în volum sau într-o revistă cu recunoaștere internațională (Meridian Critic www.meridiancritic.usv.ro).

  

Axe tematice:

  1. Interdisciplinaritatea – probleme conceptuale
  2. Interdisciplinaritate și specii subsecvente: trans-, multi-, cross-disciplinaritate
  3. Dialogul științelor. Aportul inter- și/sau transdisciplinarității la avansul cercetării științifice
  4. Interdisciplinaritatea în didactică și didactica interdisciplinarității

  5. Proiecte interdisciplinare inedite: panel dedicat proiectului COLECȚIE DIGITALĂ A PARTIMONIULUI ALIMENTAR ROMÂNESC ȘI TRANSFER SPRE SOCIETATE (Acronim:FOODie), proiect în cadrul PN-III-P2-2.1-PED-2019-5092

  6. Varia

 

Bibliografie

  • Darbellay, Frédéric, 2005, Interdisciplinarité et transdisciplinarité en analyse des discours, Genève, Slatkine.
  • Duchastel, J. et Laberge, D., 1999, La recherche comme espace de médiation interdisciplinaire. Sociologie et sociétés, Vol. 31, no 1, p. 63-76.
  • Kürschner, Wilfried et alii (ed), 1984, Sprachtheorie, Pragmatik, Interdisziplinäres : Akten Des 19. Linguistischen Kolloquiums: Vechta, Bd. 2.
  • J.J. Kockelmans (ed.), 1979, Interdisciplinarity in Higher Education. University Park: Pennsylvania State University Press
  • Lenoir, Y., 2003, La pratique de l’interdisciplinarité dans l’enseignement : pour construire des savoirs transversaux et intégrés dans le cadre d’une approche par compétences. Centre de recherche sur l’intervention éducative, Faculté d’éducation, Université de Sherbrooke.
  •  Maingueneau, D., 2007, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, Institutul European.
  •   Marcus   , Solomon (et alii), 1968, Limbaj, logică, filozofie. Ed. Știintifică, București.
  • Miller, Raymond C., 2017,  Interdisciplinarity: Its Meaning and Consequences, Print Publication Date:Mar 2010Subject:International Relations Theory, PedagogyOnline Publication Date:Nov 2017DOI:10.1093/acrefore/9780190846626.013.92
    https://oxfordre.com/internationalstudies/view/10.1093/acrefore/9780190846626.001.0001/acrefore-9780190846626-e-92
  • Moran, J., 2002, Interdisciplinarity. London: Routledge.
  • Morin, Edgar1994, «  Sur l'interdisciplinarité », Bulletin Interactif du Centre International de Recherches et Études transdisciplinaires, n° 2.

 

Limbile de comunicare: română, franceză, engleză, spaniolă, italiană, germană.

Date importante:

31 mai 2021– trimiterea titlului, a rezumatului, a unei bionote și a cuvintelor cheie, în limba engleză, la adresa dcvl@usv.ro;

14 iunie 2021 – primirea mesajelor de confirmare;

6 iulie 2021 – trimiterea articolului în forma finală și a dovezii pentru plata taxei de participare;

8-9 iulie 2021 – desfășurarea lucrărilor conferinței Discurs critic și variație lingvistică.

 

Pagina web a conferinței este disponibilă la adresa http://www.usv.ro/dcvl/